ALI ŞARIATI (1933 – 1977) a fost numit ideologul Revoluţiei iraniene din 1979, cum şi ideile lui Jean Jacques Rousseau (1712 – 1778) se regăsesc în schimbările promovate de Revoluţia franceză din 1789, fiecare din aceşti filozofi trãindu-şi posteritatea în practica societãţii pe care au prefigurat-o.
Pentru noi, acuma mi se pare interesant ceeace aş numi despãrţirea pe care Ali Şariati a fãcut-o între specialişti şi politicieni, în lucrarea “SELECTION AND/OR ELECTION”. Rezum: prin ELECŢIE toţi membrii grupului îşi aleg conducãtorii, însã prin SELECŢIE conducãtorii se aleg din afara grupului – şi Ali Şariati exemplifica: profesorul se alege dintre profesori – nu dintre şcolarii pe care îi va forma, preotul se alege dintre preoţi – nu dintre enoriaşii pe care îi va pãstori, medicul dintre medici – nu dintre bolnavii pe care trebuie sã-i vindece!
La noi selecţia s-a fãcut invers din 1948, iar dupã 1989 este altfel: selecţia se face dintre dependenţii (rude sau nu) ale câştigãtorilor electorali; se aplicã o definiţie-scherzo pe care am dat-o înlocuitorilor: EI SUNT CEVA FOLOSIT ÎN LOC DE CE TREBUIE – DIN CARE N-ARE CUM SÃ IASÃ CE TREBUIE!

Ali Şariati (omorât in 1977 cu o umbrelã otrãvitã, la Londra) a scris lucrarea: ”Unu urmat de un milion de zerouri” şi o scrisoare închipuitã ”cãtre fraţii mei sclavi care au construit piramidele”, în ideea cã pietrele ce se vãd risipite pe lângã piramide nu sunt vre-un fel de piese de schimb, ci acoperã gropi comune ale sclavilor – pe care Ali Şariati îi plânge cã nu au murit sã ridice construcţii pentru poporul lor, ci pentru mormântul unui singur om, faraonul.

Eu cred cã egiptenii nu ar fi gãsit timp sã construiascã piramidele dacã aveau televizoare şi nu era mãcar unul care sã-i punã la treabã; Nouã ne-ar fi mult mai uşor sã scãpãm de crizã punând spiritul la lucru.
Sufletul e ca Nilul; când se revarsã, face pustiul sã rodeascã !
28 decembrie 2009