asupra unor dispoziţii legiferate privind
concesionarea bunurilor proprietate publică nereînnoibile
Rezumat: DEMONSTRAŢIE MATEMATICĂ ŞI JURIDICĂ A UNEI NECONSTITUŢIONALITĂŢI; legiferarea redevenţei prin cotã procentualã, care mută valoare din proprietatea publică la concesionar!
Constituţia dispune în Art.136 alin.2: «Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.». Pentru bunurile epuizabile prin exploatarea fondului, consacrarea prin Constituţie Art.136 alin.4 teza întâia: «Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.» impune ca ele să se regăsească în domeniul public sau în folosinţă publică, respectiv la valorificarea lor prin concesionare în regim privat cu cedarea bunului în natură bugetul statului trebuie să încaseze redevenţa pentru ”compensarea scãderii rezervelor” (de petrol: art.2 lit.m în Legea petrolului nr.134/1995, respectiv minerale: art.3 pct.28 în Legea minelor nr.61/1998 şi art.3 pct.31 în Legea minelor nr.85 din 2003), legiferare analitică făcută în contextul jurisdicţional al elaborării Constituţiei.
Astfel, spre deosebire de dimensionarea politică a încasărilor la buget în regimul fiscal (pentru impozite şi închirierea sau concesionarea folosinţei), la concesionarea cu cedarea bunului însuşi redevenţa are un conţinut patrimonial întrucât vine la buget ca "dare în plată" în locul proprietăţii publice din resursele naturale («inalienabile» prin Constituţie), pe care concesionarul o preia în natură şi o compensează cu valoarea ei netă – definită cantitativ prin diferenţa dintre valoarea de circulaţie a produsului obţinut şi cheltuielile operaţiunilor de valorificare efectuate de concesionar în fiecare perioadă, concesionarea fiind un contract cu prestaţii repetate.
Pentru produsul care are preţul de piaţă P şi este obţinut de concesionar cu costul specific C, redevenţa unitară R se exprimă prin formula (1): R = P – C ca reflexie a normelor Constituţionale care: -i)-consacră caracterul inalienabil al proprietăţii publice (Art.136 alin.4 teza întâia), şi -ii)-garantează fiecare formă de proprietate în conţinutul ei specific (Art.136 alin.1; Art.136 alin.2 şi respectiv Art.44 alin.2), întrucât concedentul şi concesionarul nu sunt titulari ai aceloraşi drepturi.
Istoric, exploatările comerciale de bunuri ale proprietăţii publice au început când preţul fiecărui produs era determinat exclusiv de costul pentru extracţia lui din resurse, interdeterminare proporţională care a fost transpusă atunci în redevenţa definită procentual, proprie economiei uniform-repetitive. Cota procentuală, fracţie a redevenţei unitare R din totalul preţului P se exprimă prin formula (2): Ø = 100 · (R/P) în care, introducând condiţia constituţională a redevenţei (1), ca să exprime acelaşi înţeles, rezultă formula analitică a cotei procentuale (3): Ø = 100 · (1 – C/P) care asigură caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică şi garantarea atât a proprietăţii publice cât şi a celei private, interacţionânde în contactul de concesiune în cauză.
1. Legile minelor şi petrolului au stabilit ca redevenţă ”o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase” – fixată abitrar, neţinând seamă de factorul cost – criteriul de performanţă necesar spre a atesta economic concesionarul şi eficienţa exploatării fiecărui perimetru. Desconsiderarea costurilor şi în prezent (deşi a fost cauza falimentului economiei centralizate unde concesiunile se făceau însă în cadrul aceleiaşi forme de proprietate), încalcă Art.135 alin.1 din Constituţie: «Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.».
2. Dintre modurile de valorificare a bunurilor proprietate publică în care partenerul statului poate fi un operator privat : «concesionare ori închiriere» (Art.136 alin.4 teza a doua din Constituţie), în legile minelor şi petrolului a fost aleasă concesionarea, dar legiferând ca redevenţă cote procentuale fixe la niveluri comparabile ratei dobânzii sau chiar inferioare acesteia astfel că, decât asemenea ”concesionare”, bugetul ar fi încasat în fiecare an mai mult prin închirierea respectivelor bunuri în perpetuitate şi statul ar fi rămas şi cu bunurile integrale în natură! Legiferarea în vigoare este echivalentă financiar unei închirieri urmată de cedarea gratuită a produsului după un an, deci cu pierderea proprietăţii publice, încălcând şi Art.136 alin.4 teza întâia (caracterul inalienabil) şi Art.135 alin.2: «Statul trebuie să asigure: b)protejarea intereselor naţionale în activitatea economică...; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător» – căci simpla închiriere ar fi adus aceleaşi venituri prezervând resursele naturale până ce progresul tehnologic, economic şi legislativ putea asigura o valorificare remunerativă.
Din cauza legiferărilor neeconomice, criticate aici, se risipesc resurse ale întregii societăţi şi Guvernul garanteză împrumuturile de stat doar cu viitoare creşteri de impozite şi scăderi de salarii – chiar în sectoare vitale ale societăţii, contrar Constituţiei, Art.47 alin.1: «Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.».
3. Pentru produsele naturale strategice (cele energetice în primul rând), pe durata concesiunii datele economice ale exploatării se schimbă: preţul de piaţă al bunului creşte mai mult decât costul unitar al extragerii lui şi formula redevenţei exprimată procentual (3): Ø = 100 · (1 – C/P) nu mai permite legiferarea unei cote procentuale fixe (Ø = constant este incompatibil matematic cu C/P ≠ constant); întrucât raportul C/P scade, cota procentuală Ø ar trebui să crească pentru starea de fapt a exploatării după formula (3). Contrar rigorii matematice elementare, Legea petrolului nr.238/2004 prin art.49 alin.2 lit.a şi Legea minelor nr.85/2003 prin art.45 alin.1, modificată doar cantitativ prin art.I pct.5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.101/2007, au stabilit cote procentuale fixe în timp şi statul nu mai recuperează toată valoarea netă a bunurilor proprietate publică extrase. Semnificaţia concretă a normei criticate este: cota procentuală fixă mută valoare din proprietatea publică la concesionar, încălcând caracterul inalienabil al proprietăţii publice consacrat în Art.136 alin.4 teza întâia din Constituţie, calificare absolută, peste care legiuitorul nu are voie să treacă!
Pierderile induse la bugetul statului prin legiferarea cotei procentuale fixe se măsoară în miliarde de US-dolari pentru un singur an (anul 2008), pentru un singur produs (ţiţei), pierderi care sunt şi mai mari de la gazele combustibile pentru care s-au legiferat cote procentuale similare ca pentru ţiţei, fără a ţine seamă de costurile de exploatare mai mici şi un procentaj al extracţiei din zăcământ mult mai mare. Valoarea care lipseşte nevoilor generale ale statului (care cresc şi ele cu indicele preţurilor) este acum compensată nu de la cei care au alienat proprietate publică în domeniul privat, ci prin impozitare suplimentară a tuturor cetăţenilor ţării, contrar Constituţiei, Art.56 alin.2: «Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.».
4. Cota procentuală fixă legiferată egalitar la nivele minime lasă mijloace suficiente pentru concesionarii care operează exploatările cele mai costisitoare, dar este discriminatorie tocmai datorită condiţiilor egale pentru toţi, căci ei se confruntă cu condiţii inegale specifice perimetrelor resurselor naturale, şi este contrară dezlegării de drept dată de Curtea Constituţională: ”Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit” (precum în Decizia nr.229/14.12.1999). Concesionarii privilegiaţi de decidenţi aserviţi îşi însuşesc şi suplimentul de redevenţă (ca renta diferenţială) – care trebuia să revină statului proprietar al fondului.
Legiferarea nivelului cotei procentuale elimină competiţia economică, înlocuind-o cu o competiţie politică pentru atribuirea perimetrelor mai remunerative, contrar Constituţiei, Art.135 alin.1: «Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.» şi Art.4 alin.1 – căci ostentaţia profitorilor deturnării domeniului public subminează fundamentul statului: «solidaritatea cetăţenilor ţării».
5. Legiferarea lasă concesionarului bunurile proprietate publică integral în fizic inclusiv pentru export (şi nu ca excepţie), dreptul de dispoziţie al statului-titular de patrimoniu strategic fiind desfiinţat contrar Constituţiei: Art.136 care le consacră caracterul inalienabil, şi Art.135 alin.2 lit.d: «Statul trebuie să asigure: exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional.», adică în folosinţă publică.
Consecinţele asupra securităţii energetice sunt acute în fiecare iarnă grea sau vară toridă, când agenţii economici implicaţi găsesc cerere solvabilă prompt în altă parte. Petrom S.A. a anihilat petrochimia care realiza valorificarea superioară a resurselor cu instalaţii existente şi forţa de muncă deja calificată în activităţi remunerative (din care urmau să se alimenteze şi pensiile celor care le-au creat), inclusiv pentru polistirenul expandat pentru izolarea termică a clădirilor – pe care Guvernul o încurajează, acum pentru importatori. Consecinţele negative, economice şi sociale de masă decurg din legiferarea exportului de materii prime ca regulă. Comparativ, încă în 1999 Statele Unite ale Americii au decis să ia redevenţele în natură de la concesiunile terenurilor Proprietate Federală din Golful Mexic pentru Rezerva Strategică Naţională ”în caz de criză energetică”, ca fază iniţială a unui program "atât pentru contribuabilul american, cât şi pentru securitatea energetică a naţiunii... şi în beneficiul celorlalţi producători ai ţării". Agricultura românească, IMM-urile şi Oltchim S.A. nu au avut parte de asemenea program.
Legislaţia în materia concesionării bunurilor proprietate publică nereînnoibile, stringent preferenţială pentru concesionar şi discriminatorie pentru stat, a fost îngheţată asimetric să nu mai fie corectată, încălcând principiul legiferării neîngrădite care decurge din Constituţie, Art.69 alin.2: «Orice mandat imperativ este nul.».
* * *
Însărcinarea legislativă din Constituţie Art.136 alin.2: «proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege», are caracter de urgenţă pentru bunurile care prin exploatarea fondului sunt epuizabile (ale resurselor de minerale, petroliere, gaze naturale), care trebuiau să aibă cele dintâi protecţia legii, să nu dispară fără echivalent pentru domeniul public – Patrie de iubit şi apărat (proclamaţia lui Cuza-Vodă, 1865).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu